Scandal sexual în baletul canadian

Scandal sexual în baletul canadian
Publicat: 11/07/2013, 09:26
Actualizat: 29/07/2014, 17:26

Un balerin canadian a fost obligat să părăsească compania de balet în care lucra, după ce reprezentanții instituției au aflat că dansatorul a jucat într-un film pornografic gay, relatează Euronews.

Dansatorul de origine daneză, Jeppe Hansen (22), a declarat pentru sursa citată că a fost nevoit să semneze o scrisoare în care preciza că se retrage în mod voluntar din instituția canadiană.

Reprezentanții Baletului Regal din Winnipeg nu au dorit să facă niciun comentariu pe seama acestor declarații, însă au precizat că normele etice ale școlii nu permit studenților să desfășoare asemenea activități.

Hansen, care a reușit performanța de a obține o bursă în cadrul companiei de balet și a dansat în fața reginei Danemarcei, a precizat că școala nu definește corect ceea ce înseamnă artă: „Vreau să mă exprim într-un mod diferit din punct de vedere artistic, altfel decât o pot face prin baletul clasic. De asemenea, vreau să-mi explorez sexualitatea și pe mine însumi”.

Jeppe Hensen a mai afirmat că speră ca într-o zi să revină la prima sa dragoste, și anume baletul, în prezent ocupându-se de cariera sa din domeniul filmelor pentru adulți, în New York, adaugă sursa.

(Maria Neagu)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform